Măgirescu Roxana
”Trecuse multă vreme de când fusesem noi în sistemul de învățământ, iar exemplele deloc pozitive apărute prin presă ne speriaseră grozav de tare. Așadar, am ales grădinița Kitty pentru că puteam privi oricând ce face copilul nostru, în timp real, nu imagini înregistrate la cerere sau alte variante care nu sunt live. Siguranța copilului meu a primat. Mi-am zis că dacă personalul acceptă să fie filmat și transmis în direct, nu am de ce mă teme că o va lovi cineva. Până la urmă îmi las fetița la grădiniță nu doar ca să învețe, ci și ca să fie în siguranță.
Faptul că nu sunt acceptați mai mult de 15 - 16 copii în grupe mi s-a părut un alt avantaj. Copilul meu nu se va pierde în mulțime, ci își va putea exprima ideile și va fi observat și îndrumat cu răbdare.
Recunosc, nu știam mare lucru despre personalul grădiniței, însă nu am fost deloc dezamăgiți. Doamnele educatoare sunt foarte bine pregătite, foarte deschise și pline de idei inovative, iar copiii le îndrăgesc și le consideră familie. Avem o mulțime de "opere de artă", dintre care nu ne-am zgârcit să dăm și bunicilor, deoarece locurile noastre de expoziție dispar văzând cu ochii.
După patru ani de grădinița Kitty, nu regretăm nici o secunda decizia de a o da aici și cea mai mare confirmare vine din faptul că fetița noastră nu își dorește vacanță, pentru că în vacanță nu se merge la grădi.” (Măgirescu Roxana - mama Antoniei).
Ana Pustianu Rogojinaru
”Kitty este locul unde îmi las fetița, în fiecare dimineață, cu inima deschisă! Și o iau fericită la sfârșitul programului!” (Ana Pustianu Rogojinaru- mama Ilincăi).
Otea Mihaela
”Am ales această grădiniță pentru că este bine organizată și are cadre didactice bine pregătite și care iubesc ceea ce fac și iubesc copiii. Am fost mulțumiți și de activitățile cu caracter opțional care le deschid noi orizonturi celor mici” (Otea Mihaela - mama lui Teodor).
Stratulat Ana-Maria
”La Grădinița Kitty am găsit tot ceea ce îmi doream pentru copilul meu, o echipă de profesioniști care a avut o contribuție majoră în educația micuțului meu.” (Stratulat Ana-Maria - mama lui Sebastian).
Dănilă Mihaela
”La grădiniţa Kitty am găsit mai mult: am sentimentul că sunt martora unui ritual frumos de creştere şi educaţie făcută cu dragoste, respect şi profesionalism. Aici am găsit liniştea de care aveam nevoie ştiindu-mi copiii departe de mine...”(Dănilă Mihaela - mama lui Dragoş şi Ştefan).